Priceasna (colindul Pascal) între cultul bisericesc și folclor

În formarea unui individ ca persoană sunt esenţiali, ca o nevoie firească, anumiţi piloni care să formeze o bază solidă, o bază în care personalitatea umană să rămână ancorată spre o stabilitate şi, evident, spre o evoluţie constantă. Fiind înzestrat cu raţiune, omul e expus din start instabilităţii, expus unor fenomene care îi pot schimba radical conduita, într-o clipă. Aici intervine acea nevoie esenţială de a avea nişte repere, de a avea conştiinţa a ceva superior şi de aici dorinţa unei creşteri pe scara valorilor pe care fiecare persoană le deţine.

Conştientizând, deci, existenţa a ceva care transcende capacitatea deplină de înţelegere a sa, omul tinde mereu să îşi aducă enigma cât mai aproape de a fi pal­pabilă, cât mai aproape de a fi cunoscută, prin trăire şi, adesea, prin contopirea cu ea prin această trăire. Ca popor majoritar creştin-ortodox, poporul român are ca reper un Dumnezeu bun, iubitor şi deschis înţelegerii depline prin tot ceea ce a rânduit prin continuitate apostolică, Biserica.

Trecând prin minunatele rânduieli sa­cramentale ale Bisericii Răsăritene, obiceiuri care îşi găsesc locul şi aici, în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic, în­ţelegem rugăciunea, posturile şi tipicul slujbelor religioase, ca o posibilitate de a atinge mai uşor bucuria trăirii în Hristos, în dragostea pentru care am fost creaţi! Însă specifică poporului român este şi creionarea unor momente de trăire artistică în comunicarea cu Divinitatea.

Astfel, folclorul românesc se bucură de un bogat repertoriu de pricesne, cântări religioase care vin să amintească evenimente din viaţa Mântuitorului Hristos, să aducă laudă Maicii Domnului sau unor sfinţi ori să expună anumite stări ale creştinului aflat într-un continuu dialog cu sine şi cu Dumnezeu. Răspândită îndeosebi în Ardeal, PRICEASNA vine ca o rugăciune a artistului care se află în fiecare om, ca un mod mai deosebit de a exprima supunerea, re­cunoştinţa, dragostea, dar şi nevoile fiinţiale ale românului. Acest tip de cântare reuşeşte, de ce nu, chiar să creeze o formă mult mai uşoară de educaţie religioasă, de însuşire a valorilor unui popor creştin. Expusă în biserici, în evenimente cultural-artistice sau în şcoli, PRICEASNA aduce prin frumuseţea sa bucuria trăirii într-o lume care a fost zidită pentru om, pentru cel care se bucură de un statut special, acela de „coroană a creaţiei lui Dumnezeu”.

În fine, priceasna, ca manifestare specifică româ­nească, rămâne o ramură a folclorului, izvorâtă din sufletele care simt şi trăiesc creştineşte! „Cântă şi mergi mai departe. La capătul drumului te aşteaptă Dumne­zeu!” (Fericitul Augustin).

Autor: Traian Stoiță
Foto: Alex Iordache

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s