Cununia Tradițională.Răzvan Năstăsescu: ”Nu e ușor sa spui DA atunci când inima îți sare din piept.”FOTO.VIDEO

Interpretul de folclor muzical de Sibiu, Răzvan Năstăsescu, poartă tradiția în suflet și trăiește în stil popular fiecare clipă specială din viața sa. Astfel, atunci când a decis să-și unească destinul cu prea frumoasa Ancuța, a făcut-o tot deosebit de popular. Despre Cununia Tradițională a tinerilor căsătoriți, Răzvan Năstăsescu a acordat un interviu exclusiv pentru fiipopular.

IMG_3183

Fii popular: Ați ales să faceți Cununia Civilă o Cununie Tradițională. Ce v-a făcut să marcați astfel, acest eveniment important din viața voastră?
Răzvan Năstăsescu: Cununia Civilă a avut loc pe data de 03.07.2015 în localitatea Ungheni, jud. Mureș, localitatea în care stau parinții mei, zona limitrofă Văii Târnavei Mici. Având în vedere faptul ca eu interpretez folclor muzical și pentru mine portul popular este totul, nu puteam să concep altfel cununia. Soția mea provine dintr-o zonă în care costumul popular este îmbrăcat cu drag la toate manifestările, mai exact vine din localitatea Văideeni, Vâlcea. Și nașii îndrăgesc portul popular, ba chiar unii dintre ei îl promovează în lumea largă, mă refer la cunoscutul interpret Ionuț Fulea.
Citește și ”Barba lui Ionuț Fulea: Barba a devenit indentitatea mea nu pentru că e la modă”

IMG_3260Fii popular: Ce înseamnă pentru tine un costum popular raportat la cununie?
Răzvan Năstăsescu: Dacă cununia este un lucru sacru, la fel și portul nostru popular este un lucru sacru, fără de care cred că ne-am pierde identitatea ca popor.

Fii popular: Și nașii au îmbrăcat straie tradiționale. Ce costume ați ales pentru cununie și din ce ladă le-ați scos?
Răzvan Năstăsescu: Cele două perechi de nașii de asemenea au purtat costume populare, o pereche de nași au îmbrăcat costumele lor personale de zona Alba, iar cealaltă pereche, costume din familia nostră pregătite special pentru ei. Eu am îmbrăcat un costum popular specific Văii Târnavelor, cu cheptar înfundat de miel, cioareci, cizme cu tureac înalt, șerpar și cămeșe. Soția mea a ales la fel, un costum de pe Târnave compus din cămeșe, cheptar, poale, cătrintă și ghete în picioare. Sunt costume autentice care au toate elementele specifice. În general, colecția de costume populare pe care o deținem acasă, sunt costume ce le-am primit de la diverse persoane păstrătoare de tradiții sau mostenire de familie.

IMG_3132

Fii popular: Ce înseamnă pentru voi cununia și ce emoții ați simțit în acele clipe unice în viață?
Răzvan Năstăsescu: Cununia a fost un moment deosebit care a marcat sfârșitul relației ca drăguți și începutul relației ca soț și soție cu obligațiile de rigoare. A fost și rămâne pentru noi un moment deosebit, cu emoții, cu lacrimi și tremurat în glas. Nu e ușor sa spui DA atunci când inima îți sare din piept. Fiecare, mai târziu sau mai aproape, va simți cele spuse de mine… emoționant, dar frumos!

IMG_3127IMG_3108

Foto: arhivă artist

Urmăriți și audiați un frumos cântec în videoclipul căruia îi puteți vedea pe Răzvan Năstăsescu și soția sa Ancuța Marian:

https://www.youtube.com/watch?v=QqkOMjFbTB4

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s