acasă · lifestyle · stil popular

Părinți populari|Ancuța Corlățan:,,cu cât ai mai multă activitate, cu atât e mai usoară sarcina şi timpul trece mai repede…,,FOTO

De mai bine de 5 luni este mamă și crește un haiduc. Stefan este cea mai frumoasă realizare din viața cântăreței Ancuța Corlățan. Împreună cu soțul Adrian Irimia, acordă cea mai multă atenție bebelușului și combină frumos cariera de artistă cu statutul de mamă. 

Fii popular: Cum ai reacționat atunci când ai aflat că vei deveni mamă?
Ancuța Corlățan: Am fost foarte fericită dar şi emoţionată. Am început să mă gândesc la cum va fi, dacă mă voi descurca în postura de mamă, plus că eu încă mă simţeam copil şi mă întrebam cum voi putea avea grijă de alt copil? Pe masură ce înaintam în sarcină, îmi imaginam cum va fi momentul când il voi ţine în braţe, cum va fi când îmi va zâmbi, cum ne vom juca.

0g6a8520

Fii popular: Ai avut o sarcină ușoară? Ce măsuri ai întreprins pentru a duce cu bine sarcina?
Ancuța Corlățan: Da, chiar am avut o sarcină uşoară. A fost genul de sarcină care să te facă să spui fară ezitare că vrei să mai ai un copil. Asta probabil datorită Celui de Sus, pentru că timp prea mult ca să mă ocup de mine nu am avut. În perioada sarcinii am avut multe nopti nedormite, dar nu din cauza bebeluşului ci pentru că trebuia să merg la evenimente. Am parcurs drumuri lungi, cu maşina, cu avionul. În primul trimestru de sarcină am mers în America şi am avut zbor destul de greu, cu escală de câteva ore, dar totul a decurs cum trebuie. Maşina am condus-o pâna în ultimele zile de sarcină, chiar cu 2 zile înainte de naştere am mers cu bebe la control singură cu maşina personală. Cu alte cuvinte, cu cât ai mai multă activitate cu atât e mai usoară sarcina şi timpul trece mai repede… cel puţin aşa a fost în cazul meu. Bineînţeles că pe langă drumuri lungi şi nopţi nedormite am încercat pe cât posibil să mă odihnesc şi pe langă odihnă mai mergeam şi la piscină din când în când.

0g6a8474Fii popular: Ai născut natural sau prin cezariană?
Ancuța Corlățan: Am născut natural, ceea ce nu credeam că o să se întample în cazul meu, deoarece încă de la început mi-a fost foarte frică de acest lucru. Am căutat doctorul care să mă ajute şi să nu mă sperie, aşa că am gasit-o pe doamna doctor Cristina Popescu care a fost foarte drăguţă cu mine şi m-a lăsat să cred că o să nasc cu cezariană, deşi dumneaei ştia clar că o să nasc natural. În ultima săptămână mi-a spus: “Draga mea, tu eşti o fată tânără care nu are probleme de sănătate şi nu văd de ce ai naşte prin cezariană când totul este sub control şi copilul e bine. Crezi că dacă ar fi ceva complicaţii nu te-aş ajuta?” Şi uite aşa am hotărât că are dreptate şi că ar trebui să îi ascult sfatul.

Fii popular: Cât de mult te-a susținut soțul pe tot parcursul sarcinii dar și în timpul nașterii?
Ancuța Corlățan
: Atât în timpul sarcinii cât şi după naştere, Adi mi-a fost alături ori de câte ori am avut nevoie. Acum la 5 luni de la naştere, este omul de bază, pot pleca şi o saptămână că el se descurcă cu bebe.

0g6a8446

Fii popular: Atunci când apăreai pe scenă sau la evenimente cu burtică, care era reacția publicului la sarcina ta?
Ancuța Corlățan:
A fost minunat, pur şi simplu simţeam cum se bucurau persoanele din jurul meu pentru mine şi în plus, toţi îmi acordau atenţie şi mă protejau. Eram privilegiată. La un moment dat chiar îmi ziceam că e frumos să fii însărcinată când vezi că toate persoanele sunt atente cu tine şi au atâta grijă de tine încât îţi doreşti să fii toată viaţa însărcinată. 🙂

Fii poular: Tu ești o femeie puternică, o artistă cu scopuri și realizări profesionale demne de toată admirația. Care este secretul mamei carieriste?
Ancuța Corlățan:
Să ştii că dacă vrei să faci ceva chiar poţi! Într-adevăr îmi este mai greu să plec la cântat, mai ales pentru perioade mai lungi, însă, aici intervine soțul care mă ajută şi mă susţine foarte mult în ceea ce fac, şi care poate oricând şi în orice condiţii să rămână cu Ștefan astfel încât să pot pleca oriunde sunt invitată. Şi în plus, o am şi pe mama alături, care vine la Bucureşti ori de câte ori am nevoie de ajutor. În rest îmi petrec tot timpul alături de copil, şi ori de câte ori este posibil, îl iau cu mine. Deja s-a obişnuit cu drumurile lungi, cu maşina, cu repetiţiile pentru concerte şi chiar cu aşteptatul în culise, ca mami să intre în scenă.

0g6a8479

Fii popular: Copilul încurcă în viața de artist sau nu?
Ancuța Corlățan: Nu încurcă deloc viaţa de artist, ba din contră, te responsabilizează, te maturizează şi îţi dă putere să munceşti şi să mergi mai departe oricât de greu ar fi. Şi pe deasupra, îţi oferă şi teme pentru noi melodii, ca de exemplu cantecul de leagăn, în care protagonist este chiar baieţelul meu Ştefan, şi care mi-a oferit oportunitatea de a-mi adăuga în repertoriu şi această minunată creaţie, pe care vă învit să o ascultaţi cu drag.

Citește și:

LANSARE|ANCUȚA CORLĂȚAN ÎȘI DEZMIARDĂ PRUNCUL ÎN NOUA PRODUCȚIE MUZICALĂ ,,PUIU MAMII BUJOREL,,VIDEO

Fii popular: Cum reacționează Ștefan la cântecul tău de leagăn?
Ancuța Corlățan:
 Este impresionat și chiar într-o seară îi cântam când îl adormea, iar el mă privea așa cu ochii mari și dintr-o dată îi pierde adormind ca un îngeraș. Cu siguranță îi place, dar am avut de furcă cu el la filmările videoclipului pentru că nu stătea locului.

0g6a8471

Fii popular: Viața de artist este una foarte activă și totuși, cum reușești să fii mamă și cântăreață în același timp?
Ancuța Corlățan: Întotdeauna am încercat să îmbin utilul cu plăcutul. În momentul în care trebuie să mă prezint la un eveniment, încerc pe cât posibil să îl iau şi pe bebe cu mine. Spre exemplu am fost invitată la un spectacol la Sala Radio alături de Orchestra Populară Radio Romania şi la repetiţii am mers împreuna cu Ştefan. De asemenea în ziua spectacolului, tati a mers cu noi şi am stat împreună în culise până când s-a terminat spectacolul. Am cunoscut persoane noi, am făcut poze, am păpat am şi dormit. Nu consider astfel de momente ca pe o povară, ci ca pe un bun prilej de a petrece momente frumoase alături de familie. Iar Ştefan deja are lipici la oameni şi are şi prieteni în rândul colegilor mei. La urmatorul spectacol o să îi facem cunoştinţă cu publicul, să vedem dacă are lipici şi la public.

Fii popular: Cum îl vezi pe Stefan peste 5 ani?
Ancuța Corlățan: Tare golan! (râde)

0g6a8536

Fii popular: Ce îți dorești să devină copilul tău când va crește mare și dacă o să-i sugerezi sau nu alegerile în viață? Ți-ai dori să-ți calce pe urme?
Ancuța Corlățan: M-aş bucura dacă mi-ar călca pe urme. Aș cânta în duet cu el, dar dacă ar fi un instrumentist și îmi doresc să fie un virtuos saxofonist. Iar dacă nu ar îndrăgi acest instrument de suflat, mi-aș dori să cânte la clape, să compună muzică. Eu nu-l voi impune să se facă muzician, oricum el va alege dacă va face sau nu muzică. Dacă o să fie să cânte, îi voi acorda toată atenția pentru că eu cumva am suferit pentru că nu am avut pe nimeni care să-mi deschidă toate porțile. Singură am îndrăznit și m-am zbătut să reușesc, deseori am făcut și greșeli din care am învățat. De aceea, el dacă îmi va călca pe urme, o să fac tot posibilul ca să-l ajut să ajungă acolo sus. De când l-am adus acasă, îi tot pun muzică clasică și ascultă cu mare interes, iar la prânz obișnuiesc să-i pun cântece de leagăn cu care adoarme foarte bine. Chiar încercam să îmi imaginez şi mă gândeam că ar fi foarte frumos ca peste ani să cântăm la evenimente împreună, el la instrument şi eu vocal. Nu îi voi impune niciodată să facă un anumit lucru dacă el nu are acea plăcere, însă voi încerca să îi sugerez sau să îi induc subtil anumite preocupări. Voi face tot posibilul să aibă cât mai multe activităţi, să îşi petreacă timpul cât mai frumos şi să înveţe lucruri noi în fiecare zi, în aşa fel încât pe masură ce creşte să îşi aleagă ceea ce îi va plăcea cel mai mult.

Proiect: Fii popular & Ancuța Corlățan
Interviu: Stela Botez
Foto: Fii popular
Locație: Hanul lui Manuc

Un gând despre „Părinți populari|Ancuța Corlățan:,,cu cât ai mai multă activitate, cu atât e mai usoară sarcina şi timpul trece mai repede…,,FOTO

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s