Lansare|Narcisa Băleanu despre Sară Sfântă:,,Iubesc Crăciunul pentru că mă întoarce în timp,,Când și cu cine a colindat pentru prima oară?VIDEO

Narcisa Băleanu vine cu un dar de Crăciun pentru toți iubitorii de folclor. Interpreta a realizat un frumos videoclip pentru colindul copilăriei sale Sară Sfântă. #fiipopular a realizat un interviu în care artista răscolește amintirile din copilărie.

Fii popular: Noul colind din repertoriul tău este unul care va alina sufletele oamenilor în ajun de Crăciun, de unde ai făcut rost de el și cu cine l-ai imprimat?
Narcisa Băleanu: Colindul „Sară Sfântă „reprezintă o parte din sufletul meu…este colindul pe care l-am cântat de mic copil, pe care l-am preluat din repertoriul interpreților din zona de nord a Mehedințiului, mă refer la Ion Raicu, Ion Barbu și Petrică Mîțu Stoian. Colindul a fost imprimat în Studiourile Electrecord, sub atenta îndrumare a bunului meu prieten Teodor Florentin Isaru, pe acorduri de violoncel de Beniamin Chircă și parfum de vioară de Abel Chircă. Orchestrația îi aparține, bineînțeles, tânărului dirijor Alin Alexandru Rusu.

Fii popular: Cu cine ai colaborat pentru filmările videoclipului?
Narcisa Băleanu:
În primul rând, vreau să aduc mulțumiri Centrului de Creație, Artă și Tradiție pentru locația minunată și nu în ultimul rând, bunului meu prieten, tânărului videograf Cosmin Tomoiagă pentru frumoasa colaborare, pentru inițiativă și imaginație, pentru profesionalismul de care a dat dovadă.

8bed54d34a625d1705ec07ef6680443b_dsc_0012
Fii popular: Unde ai găsit acestă încăpere feerică în care au avut loc filmările și cum a fost pe platoul de filmare?
Narcisa Băleanu: Filmările au avut loc la Târgul de Crăciun din Sibiu – un loc de poveste. Sentimentele care m-au cuprins în acele momente sunt de nedescris! Pur și simplu,am simțit o Lumină …

Fii popular: Ce înseamnă pentru tine Crăciunul?
Narcisa Băleanu: Pentru mine Crăciunul înseamnă IUBIRE.LUMINĂ.BUCURIE. SPERANȚĂ. RECUNOŞTIINTĂ.COPILĂRIE şi ÎMPLINIRE.

eeef8760bd9f4fdaceb2ee1df496adcb_dsc_0087

Fii popular: Cum se sărbătorea în copilăria ta Crăciunul și celelalte sărbători de iarnă?
Narcisa Băleanu: Deşi am crescut la oraş, am adus tradiția sărbătorilor de iarnă de la sat la oraş. Țin minte, Crăciunul la mine acasă însemna primirea colindătorilor. Eu, împreună cu ceilalți prieteni colindători veneam la mama și la bunica și preț de două ore le colindam. Se strângeau în prag toți vecinii. Mama ne punea la masă și cu lacrimi în ochi ne spunea: „Acesta este Crăciunul Meu!”
De la mama plecam la alte case de prieteni și rude. În fiecare casă,după programul de colinde, gazdele ne cereau să cântăm o romanță, o doină, ori un cântec de joc.
An de an am adus bucurie în casele oamenilor, pană în anul 2014, ultimul an în care am mai colindat cu Crăciuneii Veseli, ultimul colind pentru „muma mea batrână”,cum îmi place mie să-i spun, pentru bunica mea dragă, un colind pe care mi l-a cerut să-l cânt la fereastră, ca-n copilăria ei.

3d84bc2602216c570e5d5a1d3fea8eab_dsc_0148

Fii popular: Când ai cantat prima dată o colindă?
Narcisa Băleanu: La grădiniță. Am cântat un colind foarte frumos, impresionat și foarte întins pentru memoria mea de atunci. Este vorba de Colindul Cerbului cu stea în frunte, pe versurile lui Victor Eftimiu.

Fii popular: Cât de mult îți plac sărbătorile de iarnă?
Narcisa Băleanu: Iubesc Sărbătorile de iarnă, în primul și în primul rând pentru că m-am născut iarna😊. Le iubesc pentru că mă întorc în timp. Am spus-o și o mai spun: asociez Sărbătorile cu anii copilăriei, cu imaginea nestinsă a bunicii, cu bucuria unei vieți în care grijile și tristețile nu-și aveau rostul…Iubesc Sărbătorile pentru că reprezintă un prilej de bucurie și recunoștință, un motiv în plus de a ne reuni toți membrii familiei în jurul unei mese festive și Preamărindu-L pe Domnul Sfânt.

4c4c6517f7e379cb8dfcfed07de557dd_dsc_0099

Fii popular: Îți mai amintești vreo peripeții din copilărie de la săniuș sau de la colindat?
Narcisa Băleanu:
Îmi amintesc foarte multe… Când eram copilaş, am făcut toate năzdrăvaniile de pe lume, mă bucur că fac parte din generația care s-a bucurat de copilărie, Copilărie fără Tehnologie! O să-ți povestesc una dintre peripețiile la săniuş mai puțin fericite. De fapt, nu este neapărat o peripeție,c ât o pățanie! Îmi amintesc cum plecam din casă, la săniuş, înfofolită ca un astronaut, cu geaca pe care mama mi-o cumpăra cu două numere mai mari „ca să mă tină și la anu’ „. Ei bine, nici nu apucam să ies bine pe poartă și vecinul de la etajul patru mă şi lovea cu bulgări. Nu știu ce vedea el amuzant în toată povestea asta! Pe mine lovitura în ureche cu bulgări mă durea atât de tare, încât simțeam că o să leşin de durere. Bunica zicea că mă simpatizează și că din acest motiv de fiecare dată când mă prinde vrea să-mi arate că ține la mine. Copil fiind, mie nu mi se părea simpatie! Chiar nu înțelegeam de ce trebuie să se manifeste așa. Când am crescut, am realizat că există mai multe limbaje ale iubirii și că oamenii pur și simplu se manifestă diferit față de noi, pentru că suntem cu toții diferiți.

cd990962091b9b4282ec2c891c07a2b0_dsc_0284
Fii popular: Cu cine mergeai la colindat cand erai mică?
Narcisa Băleanu: Am colindat de mic copil, mai întâi cu mama mea la pacienții din spital. Mama, în rolul lui Moş Crăciun, dăruia din sac bolnavilor portocale și biscuiți. În ochii suferinzilor am zărit raze de Lumină. Cu paşii mici,veneau până în uşa salonului și plângeau de bucurie. Nu înțelegeam de ce bucuria asta mare din ochii lor stinşi se rezuma numai la acest mic spectacol oferit de mine și de mama mea. Crescând, m-am alăturat grupului de colindători ai doamnei învățătoare Săftoiu Domnica, apoi grupului de colindători ai doamnei profesoare Sița Novac de la Palatul Copiilor şi mult mai târziu, colindătorilor de la Liceu de Arte „Ioan Ştefan Paulian”. Şi iată-mă, acum, colindător al Universității Naționale de Muzică București. Deci, colind de când mă știu!

Fii popular: Cât de important este să păstrăm tradițiile sărbătorilor de iarnă?
Narcisa Băleanu: Se cuvine să păstrăm tradițiile sărbătorilor de iarnă, pentru că sunt numai ale noastre, ale românilor. Niciunde în lume nu se aud pocnete de bici și zurgălăi. Niciunde în lume nu se cântă mai frumos Naşterea Domnului.

Fii popular: Transmite un mesaj de sărbători pentru cititorii fii popular.
Narcisa Băleanu: Să vă fie casa casă! Să vă fie masa masă! Şi peste tot să domnească armonia, cântecul și voia bună. SĂ NE IUBIM şi SĂ NE IERTĂM mai mult ca oricând!

Autor: Stela Botez
Foto: arhivă artist

3 comentarii

  1. Felicitări,Narcisa! Mă bucur că printre altele îți aduci aminte de grupul de colindători din clasele I-IV cu care colindam în ajunul sărbătorilor pe la case cu oameni buni ce ne primeau cu mare bucurie și pe la diferite instituții din oraș.
    Cât de mult se bucura mama și bunica ta, atunci când soseam la poartă spunând „Deschide ușa,creștine!”
    Cu aceeași bucurie eram primiți și de ceilalți părinți ai colegilor tăi : Alexandru, Mădălina, etc.
    Nu pot uita emoțiile transmise atunci când cântai „Colindul Cerbului cu stea în frunte” la serbările de Crăciun, încât toți spectatorii erau cu ochii plini de lacrimi.
    Îți doresc multă sănătate, succese depline în toate activitățile tale și împlinirea tuturor dorințelor !
    A ta învățătoare

    Apreciază

    1. Vă mulțumesc, iubită doamnă învățătoare! Cum oare aș putea să uit serbările noastre și dansurile populare de la munte pe care ni le-ați împărtășit cu atâta blândețe și iubire? Aceasta era copilăria noastră, simplă și curată , Copilărie Adevărată !O păstrez în Tărâmul Sufletului meu și n-am s-o uit niciodată! Cum,de altfel, n-am să-i uit nicicând pe oamenii mei dragi, eroii copilăriei mele.
      Vă doresc tot binele din lume!
      Cu prețuire,
      Narcisa

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s