acasă · lifestyle · stil popular

Andreea Haisan și cei doi bărbați ai săi – Costin și Tudor. Cum sărbătorește tânăra familie populară Crăciunul și Revelionul.FOTO

Au o relație de 11 ani. De 2 ani sunt căsătoriți și au un copil de 6 luni care le umple casa cu lumină. Andreea Haisan, Costin și Tudor Brașoveanu sunt familia populară. Cum și-au sărbătorit Crăcinul în trei aflăm din interviul acordat în exclusivitate pentru revista @fiipopular.

15696580_1500179546666330_462720194_o

Fii popular: Cum au fost revelioanele voastre până la Tudor și cum simțiți sărbătorile de iarnă în trei?
Andreea Haisan:
În general, trecerea dintre ani, de când ne știm noi, ne-o dedicăm publicului larg. În seara de revelion eu cânt, iar Costin dansează. Îi petrecem pe oameni an de an. De multe ori am lucrat împreună, alteori separat. Anul trecut, de revelion am foat în trei pentru că eram deja cu burtică și am vrut neapărat să lucrăm împreună. Deci anul acesta va fi al doilea revelion în trei.

Sărbătorile de iarnă de anul acesta sunt mai emoționante, le simt mult mai puternic. În deosebi Crăciunul este sărbătoarea mea de suflet și aleg să o petrec cu familia. În această seară nu pot să nu mă duc la colindat pentru că de mică am colindat. De la o vreme încoace, obișnuim să colindăm în grup și apoi ne întoarcem acasă să sărbătorim în familie. O facem an de an pentru că ar fi păcat să ne rupem de spiritul colindei.

15696342_1500179766666308_1573456368_o

Fii popular: Mai exact pe cine colindați?
Andreea haisan: În general mergem întâi la rude și apoi, pe seară, mergem în diferite locații, restaurante unde au loc petreceri private, locații unde vine și Moș Crăciun care aduce colindătorii, adică pe noi.

Fii popular: Probabil acum mai repede vă veți întoarceți acasă, pentru că vă așteaptă Tudor.
Andreea Haisan: Exact! O să ne aștepte și el cu nerăbdare, apoi împreună o să-l așteptăm pe Moș Crăciun. La Tudor, anul acesta va veni pentru prima dată Moșul.

15748000_1500179813332970_1567532819_o

Fii popular: Moș Crăciun îi pregătește și cadouri lui Tudor?
Andreea Haisan: Îi pregătește pentru că a fost copil cuminte și merită. Aștept cu nerăbdare și momentul în care o să-i scriem scrisoare Moșului.

Fii popular: Pentru Tudor se înțelege cine este Moș Crăciun, dar în relația voastră, cine este Moșul?
Andreea Haisan: În relația noastră suntem ambii Moș Crăciun unul pentru celălalt. Îmi place foarte mult să fac cadouri. Costin nu pune accent pe surprize, el preferă să meargă cu mine și eu să-mi aleg cadoul. Eu, pe de altă parte sunt genul care ador surprizele, aștept cadouri sub brad, sunt entuziasmată. Mie îmi place să fac surprize la oameni și să le văd reacțiile.

15725554_1500179716666313_1727940857_o

Fii popular: Cum reacționează soțul tău atunci când îi faci cadouri?
Andreea Haisan: Îi place și deși nu vrea să recunoască, este mai modest așa de felul lui, mereu îmi spune ,,hai că nu trebuia…,, Anul acesta la el Moșul a venit mai devreme pentru că eu care am sigilat cu multă dragoste cadourile, atunci când le-am pus sub brad, nu a mai avut răbdare și le-a deschis înainte de Crăciun.

Fii popular: Se obișnuiește în familia voastră să puneți cadourile sub brad neapărat?
Andreea Haisan: Da, mie așa îmi place. Și dacă primesc cadoul în alt anturaj sau în altă zi, tot le pun sub brad ca să fie acolo cât mai multe și să mă pot bucura de ele. Dacă vii la noi acasă, găsești sub brad toate cadourile primite în luna decembrie J Pe unele chiar le-aș împacheta la loc! Mă bucur ca un copil și îmi doresc să fiu așa pentru că vreau să fiu pe aceeași lungime de undă cu Tudor.

15696851_1500179733332978_2078542943_o

Fii popular: Tudor te-a făcut să revii la copilărie sau tu din totdeauna ai fost copilăroasă?
Andreea Haisan: M-am șimțit mereu copil, mi-a plăcut mereu să retrăiesc momentele copilăriei și voi continua să fiu așa. Nu vreu să mă rup de copilărie și o să intru în realitatea asta mult prea zbuciumată. Nu mă prinde comportamentul de femeie super serioasă, asta nu înseamnă că nu sunt responsabilă, dar îmi place să privesc lucrurile altfel, să privesc partea bună a lucrurilor. Depășesc ușor relele și le dau uitării de parcă nu au fost și nu s-au întâmplat. Îmi place să mă bucur de orice. Lumea asta în care trăim este foarte încărcată, pe stradă vedem oameni triști, iar dacă tu râzi din senin așa, atunci ei se uită la tine ciudat.

15748706_1500179836666301_685918544_o

15673494_1502138566470428_714954488_n

Autor: Stela Botez
Foto: arhivă artist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s