Expoziția de costume tradiționale românești din colecția Dianei Toma la Chișinău

Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor. Diana Toma este colecționară de costume tradiționale autentice din secolul 19. Din pasiune pentru folclorul românesc, de 2 ani încoace, adună cele mai frumoase veșminte tradiționale din toate zonele românești. Are o colecție de peste 100 de costume, iar la Chișinău a adus 23 dintre ele. Unicitatea și frumusețea capodoperelor pot fi vizitate în cadrul expoziției de la Muzeul de Artă al Moldovei, care se desfășoară în perioada 6 – 23 martie 2018. Am întâlnit-o pe Domnița DIA la deschiderea Expoziției, unde a povestit personal istoria costumelor. Am realizat un scurt interviu pe care vă îndemn să-l vedeți mai jos:

Câte ceva despre costumul popular
În evoluția portului popular se evidențiază 3 etape.
1.În primă etapă, portul românesc s-a individualizat în raport cu cel al popoarelor vecine și s-a diferențiat în funcție de zonă. Cromatica s-a diferențiat local pe categorii de vârstă și zonal prin preferințe pentru anumite tehnici și motive.
1.jpg
2.Cea de-a două etapă a fost influiențată de zona orășenească. Materialele industriale au înlocuit textilele casnice. Curând, piesele tradiționale au fost înlocuite cu cele din portul zilnic, iar mai apoi – din portul de sărbătoare. Declinul portului popular s-a accentuat în mai multe zone odată cu dezvoltarea economiei de schimb și a legăturilor cu orașele.  La abandonarea portului tradițional românesc a contribuit și țărănimea înstărită, care, în lupta pentru avere și din dorința de a se evidenția, a adoptat costumul orășenesc.
2.jpg
3.În cea de-a treia etapă, contemporană, costumul popular nu se mai folosește în viața cotidiană. Portul popular se folosește local și ocazional, pentru valorificarea tradițiilor artistice: la evenimente și sărbători, în regiuni ale țării unde se mai păstrează datinile și obiceiurile străvechi.
selfp
În spațiul mioritic costumul popular românesc își găsește rădăcinile în portul strămoșilor noștri traci, geți și daci fiind supus unei continue evoluții, dar și-a păstrat nealterate caracteristicile esențiale: unicitatea și continuitatea sa. Zestrea pe care ne-o prezintă Diana Toma din Buzău este lăsată de strămoșele noastre, pe care ea o conservează cu multă grijă, o ajustează și își dorește să o transmită generațiilor următoare. Colecția numără peste o sută de costume populare din toate zonele etnografice ale României, 23 dintre ele fiind obiectul expoziției prezente. Aceste costume fac parte din categoria costumelor de sărbătoare și de ceremonial. Materialele folosite la confecționarea lor sunt: pânza de casă, borangicul, telul, firul metalic drept, firul de argint, mărgelele, fluturii etc.
22.jpgAșadar aveți ce vedea la Expoziția de la Muzeul de Artă al Moldovei din Chișinău. Domnița DIA vă invită cu drag.
selfp

Autor: Stela Botez
Foto/video: Fii Popular

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s