Mihaiela Bocancea – fata care a îmbrăcat costum popular la o nuntă în Macedonia

Mihaiela Bocancea este o tânără frumoasă, cu părul de foc și ochi căprui care admiră foarte mult cultura tradițională și îi place să poarte ie. Recent a fost la o nuntă în Macedonia și acolo a îmbrăcat costum popular. Cum a fost experiența ei și cât de des are ocazia să îmbrace ie, aflăm în interviul de mai jos.

Fii Popular: Cum ți-a venit ideea să îmbraci un costrum popular moldovenesc la o nuntă într-o țară străină?
Mihaiela Bocancea: Nunta din Macedonia s-a ținut între o frumoasă moldoveancă și un macedonian. Știind că în această țară nunta durează 3 zile și în una din zile oamenii, în special femeile, îmbracă hainele lor tradiționale pentru ceremonii, am hotărât să pot și eu costmul reprezentativ Moldovei format din ie, catrință, fustă și o floare roșie în păr.

B80P2997Fii Popular: Cum te-ai simțit în aceste straie la petrecere?
Mihaiela Bocancea: Mi-am dat seama că nu am dat greș cu alegerea vestimentației, pentru că m-am simțit extrem de mândră de mine, de locul de unde vin și de faptul că fac parte din oastea miresei care vine dintr-o țară extraordinar de frumoasă. În plus, vreau să zic că hainele noastre naționale sunt mult mai comode decât rochiile lungi sau strânse pe corp în care transpiri și vrei să le dezbraci cât mai repede. Materialul din bumbac e perfect pentru dansurile macedoniene care sunt la fel de energice ca și cele moldovenești.

B80P2999Fii Popular: Cum au reacționat ceilalți oameni? 
Mihaiela Bocancea: Ceilalți oameni au reacționat neașteptat de bine. Inițial credeam că le va părea straniu că nu am venit într-o „ditamai rochie”, însă din contra, ei mă priveau cu admirație și zâmbeau plăcut în semn de aprobare pentru alegerea pe care am făcut-o. La un moment dat, mă simțeam incomod pentru că nu vroiam să atrag prea multă atenție. La nuntă totuși cea mai admirată trebuie să fie mireasa, care era o prințesă adevărată.

B80P3005Fii Popular: Ce înseamnă pentru tine portul popular, ia?
Mihaiela Bocancea: Portul popular pentru mine e un „must do” și un „must have”, deoarece arată extrem de bine pe orice siluetă, denotă patriotism și respect față de tradiții și istorie, de asemenea, este actual pentru multe ocazii, evenimente. De exemplu, ia poate fi combinată chiar și cu blugi sau fustă, mai ales acum este în vogă.

B80P3006Fii Popular: Cât de des ai ocazia să îmbraci o ie românească?
Mihaiela Bocancea: Din păcate, nu îmbrac atât de des haine tradiționale, însă ie port deseori. Mi-am planificat să îmi cumpăr și o rochie în stil tradițional, așa că vara asta o voi dedica hainelor cu adevărat de valoare.

Autor: Stela Botez
Foto: iStudio.md
Ie: Casa Cristea
Machiaj: Diana Țurcanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s