Geaca brodată

Am zile în care simt nevoia de să mă transform într-o fată dură, puternică și bărbătoasă. Asta pentru că așa e viața uneori, te pune cu fața la zid. Bine, nu chiar atât de rău, dar totuși, mie îmi place stilul rock chic de vestimentație, deseori îl abordez și ador culoarea negru, piele, cuie, șireturi etc. Se spune că vestimentația reprezintă starea de spirit a omului și sufletul său. Ei bine, dacă eu, spre exemplu, mă simt bine într-o geacă de piele și în același timp iubesc la nebunie costumul popular și broderia, atunci ce să fac? Cum să le îmbin? Foarte simplu! Spre fericirea mea, la modă sunt hainele casual cu broderii. Multe broderii, unde mă întorc broderii, merg pe stradă, văd fete brodate, adică hainele lor moderne sunt și mai chic dacă au un împrimeu de broderie! Ce tare! Pentru mine e perfectă descoperirea pe care am făcut-o în magazinul Davimi Boutique din Chișinău, acolo unde sunt o mulțime de haine tare faine brodate! Astfel, în acest articol îți prezint noua mea geacă de piele brodată, adică populară. Și bine-nțeles că am ales ca și celalte piese vestimentare să corespundă: cămașă casual alb-negru, pantaloni de stofă și piele negri și papuci sport alb-negru la de înălțimea platformei. Inspiră-te! Merci iStudio.md pentru fotografii și Lucia Macarov pentru make-up.

B80P3010B80P3012B80P3014B80P3022B80P3023B80P3029

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s