Prelucrarea cânepii în imagini de Vasi Sârb

Încă din cele mai vechi timpuri, cânepa a fost o plantă tradiţională a românilor obţinându-se producţii record pe teritoriul românesc. Cultura cânepii a fost înlesnită de sciţi începând cu secolul VII Î.Hr. Herodot menţionează îndeletnicirea femeilor dace în realizarea de îmbrăcăminte şi decoraţiuni în gospodărie. Dacii au folosit cânepa şi la vindecarea rănilor şi arsurilor cu cataplasma din inflorescenţă. Tradiţia cultivării şi prelucrării cânepii în sistemul gospodaresc, s-a menţinut în unele zone până în zilele noastre. În acest articol îți prezentăm o scurtă descriere a prelucrării cânepii, însoțită de superbe imagini realizate de fotograful Vasi Sârb.

Cânepa era cea mai importantă dintre plantele textile cultivate, deoarece constituia materialul de baza a “stofelor” din care se confecţiona îmbrăcămintea şi nu numai. Prelucrarea cânepii era mai degrabă treaba femeilor. Fetele de măritat moşteneau de la părinţi 100 mp teren pentru cultivarea cânepii şi toate uneltele necesare prelucrării: război de ţesut, urzoi, bobine, fus, pieptene, hecela şi meliţă. Aceste piese făcute din lemn se găseau în toate gospodăriile. Războiul de ţesut se regăseşte şi în zilele noastre şi serveşte la ţesutul feţelor de masă, ştergarelor, prosoapelor şi a altor articole ce astăzi încă intră în zestrea fetelor.

42474162_1989053354466943_683404845268336640_oSămânța de cânepă se semăna în luna mai pe un teren întins, care a fost pregătit încă din toamnă: arat şi fertilizat cu îngrăşăminte naturale (gunoi de pasăre de curte). După semănat se grapă cu o grapă de forma dreptunghiulară de 1,5 mp cu patru rânduri de dinţi. La şezătoarea organizată în acest timp, fetele trebuiau să sară cât mai sus pentru ca şi cânepa să crească cât mai înaltă.

42508294_1989053527800259_6828670092771852288_o
42559785_1989053334466945_7109578468806885376_oÎn luna iulie răsăreau două feluri de cânepă: una cu flori şi una cu seminţe. Diferenţa dintre acestea este: cânepa cu flori este mai scundă decât cea cu seminţe şi cu tulpina mai subţire. Cânepa cu flori se smulgea din pământ mai devreme, cea cu seminţe doar în septembrie. Cânepa cu flori se strângea în perioada 25-26 iulie, când deja era coaptă, avea culoarea galbenă şi florile se scuturau. Cânepa cu flori se alegea fir cu fir dintre cânepa cu seminţe şi se plesnea de pământ pentru a scutura pamântul lipit de rădăcină. Se smulgea din pamânt fir cu fir şi nu se secera pentru a nu fi pierdere la fire. Se strângeau câte şase palme de cânepa, care se legau în snopuri, cu capul în jos să se usuce mai uşor, după care se legau câte 5-6 snopuri la un loc şi femeile duceau acasă, pe spate, aceste legături.

42460200_1989053564466922_2973031028634943488_oFemeile treierau cânepa cu seminţe. Treieratul era o muncă grea pentru femei, acestea lucrau una lânga alta cu mare atenţie şi repede. Pentru a sufla pleava dintre seminţe, deschideau uşa şurii facând curent de aer. Seminţele erau puse în saci şi anul următor semănate. Firele de cânepa cu seminţe rămase după treierat, se prelucrau în mod asemănător ca şi firele de cânepa cu flori. Aceste fire erau mai groase iar culoarea lor, mai verzuie.

42406723_1989053541133591_1799466721497579520_o42396183_1989053657800246_7899642027938152448_oApoi, cânepa se transporta cu căruţa la lacurile amenajate pentru înmuiat (topit) şi spălat. Lacurile erau împărţite între gospodari (cine era om înstărit avea, bineînţeles, loc mai mare în lac pentru topit cânepa). Înainte ca cânepa să fie înmuiată, lacul se curăţa, femeile scoteau nămolul din lac cu sapa, apoi îşi ridicau fustele, rămânând în poale, intrau în lac şi aşezau cânepa în apa. La sfârşit puneau deasupra cânepii scânduri şi apăsau cu pietre ca apa să acopere cânepa. Cânepa se ţinea în loc 2-3 săptămâni, între timp femeile mai ieşeau la lac să verifice, dacă nu a fost furată cânepa sau pietrele de pe scândura care apăsa cânepa. Daca cânepa nu era apăsată cum trebuia, ieşea la suprafaţa apei şi nu se înmuia. După 2-3 săptamâni verificau cânepa dacă s-a înmuiat bine. Scoteau din apă o palmă de cânepă, o uscau la soare, după care o tocau cu meliţă.

42379453_1989053367800275_1264931717655822336_oCânepa se punea sub braţul meliţei şi se lovea. Dacă era bine înmuiată atunci cădea pleava şi ramânea doar firul de cânepă. În cazul când cânepa nu era înmuiată bine se mai lăsa o săptămâna în lac, după care o scoteau, o spălau bine şi o duceau acasă cu căruţa. Cânepa era pusă pe garduri la uscat, apoi se lega şi se punea în cuptor să se usuce mai bine.

42371172_1989053061133639_3072317547098406912_o42414597_1989053071133638_7631919420545171456_o42403045_1989052887800323_4150761226416160768_oZiua următoare se apucau femeile să prelucreze cânepa cu meliţa şi cu dărăcitorul, apoi se pieptăna până când firul devenea mătăsos şi se strângea în fuioare. Resturile rămase în urma prelucrării constituiau câlţii.

42392047_1989053207800291_768276916615512064_o42387501_1989052804466998_453614130608209920_o42357847_1989052794466999_6310537676407701504_o42374696_1989052894466989_4839264442677985280_o42409901_1989052677800344_5773736334287962112_oToarcerea cânepii se făcea în jurul lunii noiembrie în “carnavalul verde” deoarece în timpul verii şi toamna se lucra pe câmp. Pentru a toarce cânepa femeile şi fetele se strângeau în timpul săptămânii în afara zilelor de sâmbătă, când faceau dantela şi duminica, când nu se lucra fiind zi de sărbătoare.

Foto: Vasi Sârb

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s